TTF vs OTF vs WOFF: ce format instalați și ce puneți pe web

TrueType este cel mai vechi dintre cele patru. Apple l-a livrat cu System 7 în 1991, iar Microsoft l-a adoptat pentru Windows 3.1 în anul următor. Un font TrueType descrie fiecare literă prin curbe pătratice, care au un singur punct de control pe segment curb și erau ieftin de desenat pe hardware-ul de început. Conține și hinting: mici programe în interiorul fontului care aliniază liniile și curbele la grila de pixeli, astfel încât textul rămâne clar pe ecrane cu rezoluție mică. Extensia .ttf marchează și astăzi fonturile cu aceste contururi pătratice.

OpenType, anunțat de Microsoft și Adobe în 1996, este un înveliș, nu un nou tip de contur. Poate conține contururi TrueType sau contururi PostScript stocate într-un tabel CFF, care folosesc curbe cubice cu două puncte de control pe segment. În jurul acestor contururi adaugă tabele de așezare pentru tipografie avansată: ligaturi standard și opționale, majuscule mici, cifre old-style, seturi stilistice, alternative contextuale și kerning. Prin convenție, un font OpenType bazat pe CFF se salvează ca .otf, iar un font OpenType cu contururi TrueType păstrează extensia .ttf.

WOFF și WOFF2 sunt învelișuri create pentru web. WOFF a fost redactat în 2009 și a devenit Recomandare W3C în 2012; comprimă fiecare tabel al fontului cu zlib. WOFF2 a devenit Recomandare W3C în 2018, folosește Brotli și prelucrează mai întâi datele glifelor, ceea ce îl face de obicei cu aproximativ 30% mai mic decât WOFF. Trei formate secundare completează tabloul. EOT a fost formatul web propriu al Internet Explorer, fonturile SVG au fost o soluție provizorie timpurie, doar pentru Safari, iar fonturile variabile, adăugate în OpenType 1.8 în 2016, pun într-un singur fișier o gamă întreagă de grosimi sau lățimi.

Instalați TTF sau OTF și nu vă mai gândiți care dintre ele. Windows 10 și 11 le instalează pe amândouă cu clic dreapta și Install, macOS le deschide pe amândouă în Font Book, iar desktopurile Linux le preiau din ~/.local/share/fonts după ce se reîmprospătează memoria cache a fonturilor. Word, Photoshop, aplicația desktop Figma, Affinity și LibreOffice le citesc pe amândouă. Dacă un designer vă trimite aceeași familie în ambele variante, OTF este de obicei versiunea în care a desenat designerul fontului, iar TTF este o conversie făcută pentru programe mai vechi.

Cazurile în care diferența contează sunt puține. Unele programe pentru mașini de tăiat și de brodat, motoare de jocuri și biblioteci de afișare pentru microcontrolere înțeleg doar contururi TrueType, deci un OTF bazat pe CFF arată defect acolo și trebuie convertit din OTF în TTF. În sens invers, nimic de pe desktop nu instalează direct WOFF sau WOFF2: aceste fișiere sunt împachetate pentru browsere. Instalați o singură versiune a unei familii, deoarece un TTF și un OTF cu același nume intern încurcă meniurile de fonturi, iar aplicațiile pot alege varianta greșită.

Toate versiunile actuale de Chrome, Edge, Firefox și Safari citesc WOFF2, deci ar trebui să fie prima și adesea singura sursă din regula @font-face. Adăugați după el o linie WOFF doar dacă statisticile încă arată browsere de dinainte de aproximativ 2016, precum vechile WebView Android sau browsere de televizor integrate. Browserul parcurge lista src în ordine și descarcă primul format pe care îl acceptă, deci varianta de rezervă nu costă nimic pentru vizitatorii moderni. Dacă aveți deja fișierul TrueType pentru desktop, TTF în WOFF produce acea variantă de rezervă dintr-o singură trecere.

Evitați să serviți TTF sau OTF brute pe un site, în afară de cazul în care o platformă vă obligă, cum fac unele generatoare de e-mailuri și sisteme de conținut mai vechi. Browserele le afișează corect, dar fișierele circulă necomprimate dacă serverul nu aplică gzip fonturilor, și oferă oricui o copie desktop gata de instalat. Linia font-display: swap de mai jos spune browserului să afișeze imediat textul într-un font de rezervă și să treacă la fontul dvs. când ajunge, în loc să ascundă textul până la 3 secunde cât așteaptă.

Găzduiți fișierele pe propriul domeniu, când se poate. Chrome, Safari și Firefox partiționează acum memoria cache pe site, deci un font preluat de la un CDN comun nu mai este reutilizat între site-uri, iar găzduirea proprie economisește o interogare DNS și o conexiune. Adăugați <link rel="preload"> doar pentru una sau două grosimi folosite în partea vizibilă inițial; preîncărcarea fiecărui stil concurează cu imaginile pentru lățimea de bandă.

O singură grosime de text latin salvată ca WOFF2 cântărește de obicei 20–60 KB. Același font ca TTF necomprimat este adesea de două-trei ori mai mare, iar o familie care acoperă și greaca, chirilica și vietnameza poate depăși 200 KB pe stil. Fonturile chineze, japoneze și coreene sunt la altă scară: o grosime CJK completă conține zeci de mii de glife și ajunge de obicei la câțiva megabyți chiar și după comprimarea WOFF2, ceea ce este mult prea mult de încărcat înainte ca pagina să-și poată afișa textul.

Subsetarea elimină caracterele pe care o pagină nu le folosește niciodată, iar unicode-range îi spune browserului ce caractere acoperă un fișier, astfel încât îl descarcă doar când pagina le conține efectiv. Google Fonts folosește exact asta pentru CJK, tăind fiecare familie în multe bucăți mici care se încarcă la cerere. Pentru fonturile proprii, opțiunea Păstrează caracterele din convertorul de fonturi reduce un fișier la Latin + accents sau Doar caracterele introduse de mine înainte să ajungă pe server; păstrați Toate caracterele pentru tot ce instalați pe calculator.

TTF în OTF și invers este doar o schimbare de container pentru fonturile de tip TrueType: tabelul de contururi, metricile și funcțiile de așezare se mută neatinse. Cazul interesant este un OTF bazat pe CFF convertit în TTF. Curbele cubice nu pot fi copiate într-un format de contur pătratic, așa că fiecare curbă este redesenată ca unul sau mai multe segmente pătratice, cu o toleranță mult mai mică decât un pixel. Nici hinturile PostScript nu pot fi traduse, motiv pentru care instrumentul OTF în TTF oferă Hinting ca Keep, Remove sau Auto-hint.

Trecerea de la web înapoi la desktop este cea mai frecventă conversie. Descărcați o temă sau un kit de design, găsiți doar fișiere .woff sau .woff2 și aveți nevoie de font în Word sau Figma. WOFF în TTF elimină comprimarea și scrie la loc tabelele originale, deci glifele, kerningul și funcțiile ies la fel cum au intrat. Ce nu se poate recupera este orice pierduse deja versiunea web, precum caracterele eliminate prin subsetare sau hinturile scoase pentru a economisi octeți.

Majoritatea problemelor de conversie vin din trei lucruri: hinting, funcții de așezare și axe variabile. Lista de mai jos prezintă simptomele pe care le puteți observa după conversie și cauza obișnuită a fiecăruia.

Un fișier de font este o mică bază de date, iar trei părți din el răspund la majoritatea întrebărilor. Tabelul name conține numele familiei, numele stilului, versiunea, linia de copyright și adesea un URL de licență; Font Book din macOS îl afișează în vizualizarea de informații, iar previzualizarea fonturilor din Windows arată primele rânduri. Acoperirea glifelor arată ce limbi poate scrie fontul: un font doar latin trece pe tăcute la alt tip de literă pentru caracterele poloneze, turcești sau vietnameze care îi lipsesc. Pentru un font variabil, tabelul fvar listează axele, de exemplu grosimea de la 100 la 900 sau lățimea de la 75 la 125.

Merită să verificați licența înainte ca ceva să ajungă online. Fonderiile comerciale vând adesea licențe separate pentru desktop, web și aplicații, iar o licență desktop acoperă de obicei instalarea pe un număr stabilit de calculatoare, dar nu servirea fișierului vizitatorilor site-ului sau includerea lui într-o aplicație mobilă. Conversia unui font schimbă formatul fișierului, niciodată licența, deci un WOFF2 făcut dintr-un TTF desktop are aceiași termeni ca TTF-ul. Fonturile sub licența SIL Open Font, care acoperă majoritatea din Google Fonts, pot fi convertite, subsetate și găzduite pe cont propriu.

Majoritatea întrebărilor despre fonturi se reduc la unde va sta fișierul. Dacă este instalat pe un calculator sau împachetat într-o aplicație, folosiți TrueType sau OpenType; dacă îl descarcă un browser, folosiți învelișurile web comprimate. Tabelul asociază sarcinile frecvente cu formatul de ales și conversia care vă duce acolo, ca să săriți peste istorie și să mergeți direct la fișierul de care aveți nevoie.

Două sarcini stau între categorii. EPUB 3 acceptă TTF, OTF și WOFF, deci e-book-urile pot folosi oricare dintre familiile de formate, iar fișierele de fonturi SVG fac parte din aceeași linie cu grafica vectorială, dar astăzi contează mai ales pentru unele programe de plotter și gravură, nu pentru browsere.