MP3 vs WAV vs FLAC vs AAC: ce format audio alegeți?

Sunetul digital începe ca o listă lungă de numere: înălțimea undei sonore, măsurată de zeci de mii de ori pe secundă. Formatele necomprimate, precum WAV și AIFF, scriu pur și simplu lista pe disc. Nu se elimină și nu se împachetează nimic, așa că fișierele sunt ușor de citit pentru orice editor și rapid de parcurs, dar sunt mari. O melodie de trei minute stocată astfel ocupă în jur de 30 MB, indiferent cum sună.

Formatele fără pierderi, precum FLAC și ALAC, împachetează aceeași listă mai inteligent, cum un fișier ZIP împachetează un document. La redare, decodorul reconstruiește exact fiecare eșantion, deci un FLAC decodat înapoi în WAV este identic cu originalul până la ultimul bit. Câștigul depinde de muzică: înregistrările acustice liniștite se micșorează mult, rockul dens sau înregistrările de teren zgomotoase se micșorează mai puțin. Albumele obișnuite ajung la aproximativ jumătate până la trei cincimi din mărimea WAV.

Formatele cu pierderi, precum MP3, AAC, Vorbis și Opus, elimină intenționat informație. Un codificator folosește un model al auzului uman pentru a renunța la sunetele acoperite de altele mai puternice din apropiere sau aflate la frecvențe pe care probabil nu le observați, apoi stochează ce rămâne. Rezultatul este de cinci până la zece ori mai mic decât WAV. La o rată de biți generoasă, majoritatea oamenilor nu îl disting de sursă, dar detaliul eliminat este pierdut definitiv și nu poate fi refăcut prin conversie inversă.

Istoria explică mare parte din compatibilitatea de azi. MP3 a avut zece ani avans pe dispozitivele de consum, WAV venea inclus în Windows, FLAC a crescut în lumea open-source, iar AAC a intrat odată cu iPod-ul și iTunes Store. Deschideți fiecare rând pentru varianta scurtă, inclusiv pentru cele patru formate pe care le veți întâlni alături de cele mari.

Mărimea fișierului pentru sunetul necomprimat și cel cu pierderi este simplă aritmetică: rata de biți înmulțită cu durata. WAV stereo la 16 biți/44,1 kHz are 1.411 kbps, adică aproximativ 10,6 MB pe minut. Formatele cu pierderi folosesc rata de biți aleasă de dumneavoastră, deci un MP3 la 320 kbps are aproximativ 2,4 MB pe minut, iar la 128 kbps puțin sub 1 MB. FLAC este singurul diferit, fiindcă mărimea depinde de muzică, deci cifrele sale sunt mereu un interval tipic.

Cifrele sunt pentru stereo. Mono le înjumătățește, ceea ce contează la înregistrările vocale, iar un WAV de 24 biți/48 kHz de la o cameră sau un reportofon profesional are aproximativ 17 MB pe minut. Ca ordin de mărime, un album de 45 de minute are aproximativ 480 MB în WAV, în jur de 260 MB în FLAC, 108 MB în MP3 la 320 kbps și 45 MB la 128 kbps.

Frecvența de eșantionare arată de câte ori pe secundă este măsurată unda. Sunetul de pe CD folosește 44,1 kHz, video și radiodifuziunea 48 kHz, iar studiourile înregistrează uneori la 96 kHz. O frecvență de eșantionare poate capta frecvențe de până la jumătate din valoarea ei, deci 44,1 kHz ajunge deja la aproximativ 22 kHz, peste limita superioară de circa 20 kHz a auzului uman. Frecvențele mai mari ajută mai mult la marja de editare decât la redare.

Adâncimea de biți arată cât de precis este stocată fiecare măsurătoare. 16 biți oferă aproximativ 96 dB de interval dinamic, suficient pentru orice cameră de ascultare; 24 de biți oferă inginerilor de sunet o marjă în plus, ca o înregistrare slabă să poată fi amplificată fără șuierat. Adâncimea de biți se aplică formatelor PCM precum WAV, AIFF, FLAC și ALAC. Codecurile cu pierderi nu stochează eșantioanele astfel, de aceea un MP3 are rată de biți, dar nu are adâncime de biți.

Rata de biți arată câte date folosește o secundă de sunet, măsurată în kilobiți pe secundă. Pentru sunetul necomprimat rezultă din celelalte două valori, înmulțite cu numărul de canale. Pentru formatele cu pierderi este butonul de calitate pe care îl setați: 128 kbps este suficient pentru vorbire, 192 kbps este compromisul obișnuit pentru muzică, iar 320 kbps este limita MP3. AAC atinge o calitate comparabilă la o rată de biți ceva mai mică decât MP3.

De obicei compatibilitatea, nu calitatea sunetului, impune decizia. MP3 este singurul format pe care îl acceptă orice radio auto, player cu stick USB, browser, formular de încărcare și client de e-mail. AAC este nativ pe orice dispozitiv Apple și aproape orice telefon, dar unele radiouri auto și playere mai vechi ignoră fișierele .m4a. FLAC se redă pe Android, Windows 10 și mai noi și macOS, dar aplicația Apple Music tot nu îl importă, de aceea utilizatorii Apple folosesc ALAC.

Producția și distribuția funcționează invers: destinația vrea cea mai completă versiune pe care o aveți. Editoarele audio și DAW-urile citesc cel mai sigur WAV și AIFF, iar distribuitorii de muzică precum DistroKid cer WAV sau FLAC pe 16 sau 24 de biți, ca serviciile de streaming să-și facă propriile codificări. Platformele de găzduire a podcasturilor și Apple Podcasts acceptă MP3 și AAC.

O regulă acoperă majoritatea greșelilor cu sunetul: nu recodați niciodată de două ori din format cu pierderi în format cu pierderi. Fiecare codificare cu pierderi elimină detalii, iar următorul codificator nu poate deosebi ce a eliminat el de ce a eliminat precedentul, deci pierderile se adună. Un MP3 de 128 kbps convertit în AAC de 256 kbps este mai mare, dar nu mai bun, iar după două-trei runde începeți să auziți cinele „apoase” și atacuri șterse. Codificați mereu din cea mai bună sursă pe care o aveți și păstrați-o.

Trecerea de la format cu pierderi la format fără pierderi are problema opusă: este sigură, dar inutilă pentru calitate. Transformarea unui MP3 în WAV sau FLAC dă un fișier mult mai mare care sună exact ca MP3-ul. Este totuși alegerea potrivită când un editor sau un sistem de difuzare acceptă doar WAV, atâta timp cât știți că limita de calitate a fost stabilită de MP3.

Conversiile care merită merg în josul scării, dintr-un master fără pierderi. Convertirea WAV în MP3 transformă o înregistrare de 40 MB în ceva care încape sub limita de 25 MB a atașamentelor Gmail, iar o copie FLAC în MP3 duce un album fără pierderi pe telefon sau pe un stick pentru mașină. Dacă folosiți echipamente Apple și vreți să rămâneți fără pierderi, FLAC în ALAC păstrează fiecare eșantion și face fișierele importabile. Extragerea sunetului dintr-un video este un caz aparte, tratat în cum convertiți MP4 în MP3.

Fiecare familie de formate stochează detaliile melodiei diferit. MP3 folosește etichete ID3, cu cadre ID3v2 pentru titlu, artist, album, număr de piesă, versuri și o imagine de copertă încorporată. FLAC și OGG folosesc comentarii Vorbis, câmpuri text simple plus un bloc de imagine pentru copertă. AAC într-un fișier .m4a folosește atomii de metadate MP4 popularizați de iTunes, de aceea coperta și câmpurile de sortare apar atât de curat pe dispozitivele Apple.

WAV este punctul slab. Blocul RIFF INFO stochează câteva câmpuri text, suportul pentru copertă este neoficial, iar multe reportofoane și playere nu scriu și nu citesc nimic. Este încă un motiv pentru care FLAC bate WAV într-o bibliotecă muzicală: același sunet, fișiere mai mici și etichete corecte. Când convertiți cu convertorul audio, opțiunea Păstrează etichetele și coperta copiază tot ce conține sursa în câmpurile pe care le acceptă formatul țintă. Dacă aveți nevoie de transcrierea unui sunet vorbit, nu de o bibliotecă ordonată, vedeți cum transcrieți audio în text.

Găsiți rândul care corespunde cu ce se întâmplă mai departe cu fișierul. Când se potrivesc două rânduri, păstrați un master fără pierderi și faceți copia cu pierderi din el, ca să nu fiți nevoit să alegeți între ele.